Yoga cum laude: ce faci cand nu poti sa faci nimic

Dupa ce mergi constant la ore o vreme, ajungi sa crezi ca vei lua trofeul yoga cum laude. Incepe sa ti se para ca stii si ca poti.

Deja intri in clasa cu incredere, iti intinzi salteluta cu un soi de ifos superior si ai tendinta sa nu mai asculti chiar tot ce spune instructorul. In general, cam aceleasi  lucruri pe care le zice de fiecare data. Dar parca de data asta te plictiseste un pic cu chestii minore si te tine in loc, cand tu ar trebui sa mergi mai departe. Stii deja ca yoga nu e atletism, nici concursul cine face mai bine, dar totusi…

Sunt semne clare ca te-a ajuns, fara sa bagi de seama, sindromul infumurarii. Cea mai parsiva dintre toate formele de impotrivire pe care mintea ta le are in program. N-o sa te tina mult, nu te ingrijora. Dupa cateva ore de desfrau al mintii, corpul o sa-i vina de hac. Adica va sosi ziua in care, stupoare! nu o sa fii in stare sa mai faci nimic. Pare putin probabil dupa ce te-ai descurcat asa de bine in ultima vreme, dar e cat se poate de exact. Iar motivele pentru care ti se intampla asta sunt mai mult decat rezonabile.

 

Yoga cum laude… S-o crezi tu!

In primul rand, pentru ca ti se pare ca stii, n-o sa mai fii atent, deci n-o sa te mai poti concentra. Urmarea fireasca e ca nu vei reusi sa mai tii pasul nici macar cum o faceai in primele ore.
In al doilea rand, pentru ca ai exagerat si ti-ai fortat corpul zilnic la un efort mai mare decat era pregatit, n-o sa te mai asculte si-o sa faca doar ce vrea el. Adica nimic. Ligamentele nu se vor mai intinde, muschii nu te vor mai ajuta, bratele vor fi de guma – si numai asta nu vrei cand faci Cobra –  picioarele o vor lua razna, iar tu nu vei intelege cum de s-a ajuns aici. Plus niste extra durere in articulatii, genul care trezeste noaptea din somn si te impinge la niste injuraturi cum nici in trafic nu auzi prea des.

 

 

S-a ajuns e un mod de a spune. Tu ai ajuns, de unul singur, pentru ca ai ignorat complet cel mai important sfat al instructorului: in orice clipa, asculta-ti corpul!
E firesc ca si el sa aiba zile bune si rele, sa nu fie mereu in forma. E destul sa-i fi dat lovitura unei nopti albe, sau vertijul unei perioade stresante la job. Ori, mai rau, niste felii de pizza si castroane de spaghete cateva zile la rand. De fripturi nu zic nimic, ca nu prea mai stiu cum e, dar imi pot imagina ca nu-i chiar bine. Peste alcool si tigari trecem repede ca oameni suntem. Dar retinem totusi ca nu sunt inocente doar pentru ca nu vorbim despre ele. Toate ii fac zile fripte corpului tau de la care si tu ai cerut imposibilul in ultima vreme. Deci yoga cum laude se pare ca mai are de asteptat.

Inspiri adanc, numeri cam pana pe la 5-6 – ideal ar fi pana la 10 dar e greu de crezut ca vei putea in conditiile date, nu e cazul sa te fortezi si acum – apoi expiri prelung. Repeti de 2-3 ori, pana se mai limpezeste norul de ganduri din care ploua cu reprosuri, dracuiala de joasa speta, nervi si incrancenare. Apoi asculti. Silaba cu silaba, ce spune instructorul. Incerci sa auzi tot, nu selectiv. Adica si partea in care insista sa nu te intinzi prea tare, pana te doare de-ti ies ochii din cap, daca esti incepator. Da, zice cam des cuvantul care nu-ti place si care te aduce inapoi, la realitate. Aceea ca esti si vei ramane multa vreme un novice, chiar daca in unele zile reusesti sa faci asane la care nici nu te puteai gandi acum un timp.

Concluzia pe care am tras-o pe propria piele e ca tehnica e una si, sa spunem ca intr-o zi buna, fizic, te poti intrece pe tine. Insa practica in sine se hraneste mai ales cu mintea ta, deci nici pomeneala de yoga cum laude. La cum vad eu ca merg lucrurile, s-ar putea sa ai nevoie de ani buni ca s-o stapanesti. Cand am inteles asta, bineinteles ca m-au luat usor panica si un pic mai apasat nervii. Dar dupa ce-am respirat de cateva ori, mi-am dat seama ca oricat va dura procesul, n-o sa ma plictisesc. In timpul asta, pot face cunostinta cu mine, cu siguranta avem destule de discutat.