Obsesii ciudate la care nici nu te-ai gandit

O
La scurta vreme dupa ora de introducere in yoga am dezvoltat, pe nesimtite, una dintre acele obsesii ciudate pe care nu le-am inteles niciodata. Greu de închipuit, dar este vorba despre insasi obsesia de a nu lipsi cumva de la programul zilnic de practica. Acum imi vine sa rad. Atunci, insa, a fost destul de…delicat.

Ani la rand m-am uitat cu suspiciune si cel putin o spranceana ridicata la oamenii care isi pregateau agenda zilnica in functie de orarul de la sala. N-am indraznit niciodata sa le spun ce cred cu adevarat despre aceste obsesii ciudate ale lor, dar deseori ma busea rasul (in gand, din politete), vazand cum isi adauga probleme si griji in carnet. Exact asa cum se intampla de obicei, m-a ajuns. Si mi-a mai dat si doua palme pe deasupra.

 

 

Obsesia de a nu lipsi de la clasa vine, de obicei, la pachet cu satisfactia pe care o aduc orele de yoga. Cred ca si cei care fac sport patesc la fel. E, cu siguranta, de la endorfine (atunci cand nu e doar de la cap cum tind sa cred ca s-a intamplat in cazul meu). La prima vedere, pare una dintre cele mai cuminti obsesii. La a doua insa nu-i nimic bun in treaba asta care te umple de remuscari, frustrare si iti da, practic, toata viata peste cap.

Agenda plina de obsesii ciudate

Ce se intampla de fapt? Ceva ce nu-ti doresti. Ajungi sa fii nemultumit, sa nu-ti ajunga timpul pentru toate celelalte lucruri obisnuite la care nu poti renunta pur si simplu. Ma refer la prieteni, job, distractii marunte, calatorii, adica la viata ta, asa cum a fost ea pana sa te apuci de yoga. Care ti-a placut si pe care ai vrea sa o pastrezi in continuare, dar obsesia nu te lasa. Simti ca ai de ales: sau restul, sau yoga. Nu crezi ca ai putea sa le impaci si vezi cum te ia o usoara panica despre care stii sigur ca va degenera. Nu dureaza mult pana se intampla. Stresul creste in fiecare zi in care amani cu o ora doua intalnirile importante, programul de lucru, drumurile altfel obligatorii, desi iti va fi foarte greu sa le recuperezi.

Faci totul pe fuga, mintea nu-ti sta o clipa pe loc si ai putea lua premiu la concursul “cum faci ziua mai lunga”.
 Asta pentru ca, fara sa vrei, esti mereu in cautarea unui mod ingenios, dar in egala masura obositor, de a recupera timp. Povestea culmineaza cu o stare neplacuta de sfarseala si remuscare in serile cand ti-ai intors agenda pe toate partile incercand, fara succes dar cu multi nervi si o adanca apasare, sa faci loc orei de yoga in programul de a doua zi.
Oricine iti zice sa te linisteti ca nu e chiar sfarsitul lumii daca nu te duci – si nici ceva neaparat normal ce ti se intampla in ultima vreme – e dusmanul tau de moarte. Ma rog, in cateva saptamani, daca esti cat de cat intreg la minte, o sa regreti aceste ganduri si-o sa-i dai dreptate.

In toata nebunia asta, cu ultimul strop de luciditate, urmeaza sa realizezi ca esti mai agitat ca oricand, in ciuda faptului ca aproape l-ai pus in lesa pe cainele cu fata in jos.
Cu greu te dai batut si faci singurul lucru firesc din ultima vreme. Te linistesti (partial), nu te mai zbati sa ajungi la clasa zilnic, daca asta inseamna sa-ti dai viata cu fundul in sus complet. Cu o usoara neincredere, incepi sa practici acasa in zilele cand altfel nu se poate. Oricand ai timp, oricat poti. Cateva viniase, daca doar atata vreme si efort iti poti permite. Fara grija ca ramai in urma cu practica. Cu ocazia asta iti si amintesti ca nu esti in competitie, nici macar cu tine. Si iti repeti de cate ori poti, ca sa te incurajezi – tu pe tine, ca prietenii deja s-au speriat si nu te mai incurajeaza de mult – ca yoga nu e despre performanta (desi daca practici cu cap o vei atinge) ci despre echilibru. Acel ceva care iti lipseste si pe care e musai sa-l exersezi, din moment ce ai ajuns aici.

 

Add Comment

Publicate recent

Biblioteca

People & Yoga

Amprenta digitala

Uneori timpul e prea scurt si emotia prea mare pentru ca o traire sa ajunga imediat text de blog. Ca sa n-o pierd, o agat de Facebook sau Instagram.