Pe Hiruni am cunoscut-o abrupt, in autobuzul cu aripi. Maica-sa mi-a pus-o pur si simplu in brate, zambind si fara nicio introducere. Apoi s-a inghesuit si ea pe un petec infim de bancheta, cu un maldar de pungi, claie peste gramada. Inainte sa ma izbeasca orice intrebare despre ciudatenia imprejurarii in care ajunsesem sa car un copil necunoscut, m-a izbit aroma placuta de levantica a fetitei...
Locul despre care tocmai am inceput sa scriu, din Weligama Beach, nu mai exista. Iar despre bucatar, barman si var nu mai stiu mare lucru. Modesta lor terasa de pe plaja a disparut la doar o saptamana dupa ce m-am intors din Sri Lanka. Vestea a venit de la barman, printr-un mesaj pe Facebook, si lumea a stat pentru cateva secunde in loc. Mi s-a parut imposibil. Apoi nedrept. M-am gandit la ce au...