Tarabagiii de lux de pe Silent Beach

T
Pe Silent Beach ajungi destul de greu. Nu pentru ca drumul ar fi o problema, ci pentru ca plaja e complet ascunsa, iar localnicii nu prea vorbesc despre ea.

Se afla la cativa kilometri de satul Tangalle, intri de pe soseaua principala, Tangalle Road, pe o poteca ingusta, prin jungla. Pare ca nu duce nicaieri si ai avea tendinta ca dupa 2-3 minute de mers sa te intorci dezamagit. Daca asculti insa instinctul si instructiunile primite de la localnicul binevoitor care ti-a pomenit de locul asta, o sa ai surpriza vietii tale. Indiferent pe cate plaje ai mai fost inainte, vei ramane mut, in mijlocul unei naturi care parca a luat-o razna si, intr-un moment de euforie, a decis sa se arunce in ocean, oprindu-si parca palmierii in ultima secunda, chiar inainte de saltul final.

 

 

Statusem deja in Tangalle vreo 3 zile, plecasem la Mirissa, Weligama si Galle, dar ceva ma chema inapoi. Asa ca am anulat toate planurile, am luat vreo doua autobuze si-am revenit in satul acela magnetic, a carui amintire nu-mi daduse pace zile la rand. Stateam undeva in afara lui, in partea opusa de Tangalle Beach unde aveam, de altfel, sa ne repliem a doua zi. Nimerisem prost, in singura pensiune de pana atunci care pe Booking arata intr-un fel si in realitate nici pe departe. Eram dezamagita ca Tangalle, pe care il adoram, pentru care renuntasem la tot, ma primea ursuz, pentru ultimele 4 zile in Sri Lanka, in miros de motorina si zgomot de autobuze, masini si tuc-tucuri.

Prietenul meu de calatorie parea inca si mai afectat; asta era semn rau. M-as fi descurcat cumva cu caderile mele, dar cu ale lui mi-ar fi fost de-a dreptul imposibil. Cautand aproape cu disperare o iesire din context, departe de drumul principal fiindca pentru noi satul asta era despre tacere inainte de toate, am auzit pentru prima data de Silent Beach, pe un ton cam neconvingator si dupa ceva insistente la pensiune.

Super Silent Beach

Plaja era la vreun sfert de ora de mers pe jos. Trebuia doar sa fim atenti la indicatorul semi obscur pe care aproape ca l-am ratat si care parea o gluma pentru turisti debusolati fiindca indica direct o jungla, posibilitatea unei plaje fiind parca o ironie si mai rautacioasa. Am intrat pe cararuia de pamant bucuroasa ca zgomotul strazii se pierdea incet, in spatele meu, insa dupa cateva minute am inceput sa ma intreb daca vom ajunge undeva prin tot lastarisul de palmieri si liane. Mergeam prin Paradis dar asteptarile imi fusesera deja inselate, asa ca nu-l vedeam. Pentru mine – incrancenata in nevoia de-a regasi familiarul din Tangalle, apa si nisipul – toata frumusetea aia salbatica era doar o diversiune. Ratam cu fiecare pas varietatea splendida a acestei tari, motiv pentru care, cand o sa ma reintorc in Sri Lanka, primele pe care le voi lasa acasa, inchise bine in apartament, vor fi asteptarile.

Drumeagul a inceput sa coboare incet, iar pe harta moralului meu de vacanta curba a inceput sa creasca, undeva spre jumatatea graficului care avea in varf plaja si oceanul. Pe dreapta, din vegetatia luxurianta, s-a ivit o curte idilica: vreo cateva mese cu fete de masa in carouri, un foisor de lemn si o casuta dintr-un vis pe care sigur l-a avut candva oricine s-a inchipuit izolat, in inima unui nicaieri exotic si coplesitor. In fata, la cel mult 10 metri de curtea din vis, 2 gardieni pazeau intrarea intr-o statiune de lux. Moralul a inceput s-o ia din nou la vale, dar inainte de-a se prabusi s-a agatat de afisul cu Seafood, batut in cuie pe copacul de la intrarea in pensiunea modesta Thatched Guest House. Ne-am oprit sa mancam in micul rai cu flori multicolore, palcuri de trandafiri si ghivece cu crini presarate prin curte. Mi-ar fi placut sa locuiesc aici dar cele 4 camere de 15 dolari bucata erau deja inchiriate. Pensiunea e usor de gasit pe Booking, deci cu putin noroc si un dram de pregatire, chiar se poate sta in acest coltisor minunat. Pentru moment, m-am multumit cu portia de creveti si legume, ceva cam dulce pentru gusturile mele, si cu indemnurile gazdei de-a strabate fara griji statiunea cu preturi exorbitante din vecinatate (cea mai ieftina camera, fara masa, costa 500 de euro) ca s-ajung pe Silent Beach, una dintre cele mai frumoase plaje din lume.

 

 

Am luat-o rezervata la pas, coborand incet aleile asfaltate din Amanwella Resort, pe care turistii le strabateau cu masinute de golf in drum spre restaurant sau spre piscina. Totul era aranjat la dunga si dupa 12 zile printr-o Sri Lanka haotica in cel mai placut sens al cuvantului, simetriile luxoase m-au intepat neplacut si mi-au ridicat problema unei plaje cu sezlonguri sofisticate si costume de baie branduite. Prejudecatile ma asaltau din toate directiile si-am ajuns cu greu la capatul aleii betonate, dar sunt fericita ca nu m-am intors din drum prea devreme. La primul cot spre dreapta, cat vedeam cu ochii, natura explodase de-a lungul si deasupra unui golf imens, cucerind plaja si peretii din granit ai vilelor de pe flancul drept al resortului. In loc de agitatie, muzica, cocktailuri si sezlonguri extravagante mi-a raspuns doar tacerea adanca de pe Silent Beach, unde vorbea numai oceanul, in timp ce foarte putinii turisti rasfirati pe la poalele palmierilor infipti in nisip isi tineau, parca, respiratia.

Niciun bar cu pretenii, niciun restaurant scrobit, doar multe maimute alergand in cete vesele printre liane si un covor verde de plante ce impanzea plaja. Brusc i-am inteles pe platitorii de minim 500 de euro/zi; daca as fi avut banii astia, i-as fi dat cu zambetul pe buze doar ca sa ma pot trezi, macar o dimineata, cu imaginea asta aproape ireala in fata ochilor. Iar Amanwella e singurul loc din golf unde o poti primi, la rasarit si la apus, livrata direct la pat.

Malul destul de inalt, cu dune de nisip, m-a condus incet catre singura taraba de pe plaja, intesata cu banane, mango, nuci de cocos, sticle de apa si suc.
Nu Evian, nu Vitel. Apa plata locala, cu 30 de centi sticla. Nu vanzatori in uniforma, ci o familie de sateni: ea, el si fiica lor de vreo 8-9 ani.
Ne-am lasat rucsacii in nisip, ne-am intins prosoapele, mi-am scos cartea si-am incercat sa citesc. Dupa cateva minute am inchis-o. Era o pierdere de vreme sa-mi umplu mintea cu ceva cand in jur se legana atata tacere cu care puteam sa ma inund bine mersi. Ne-am ridicat sa ne luam apa si bere, intrigati cumva de prezenta modesta a tarabagiilor pe plaja de lux.

Bere nu au astazi, s-a terminat, ne anunta el, un tip vesel si, tind sa cred, uns cu toate alifiile, dar onest si de incredere. E guraliv, stie binisor engleza si ne invita sa luam loc pe cele 2 scaune de plastic pe care le au langa taraba. Anul acesta le-a mers bine cu improvizatia de pe plaja; si-ar fi dorit un mic restaurant pentru ca el e bucatar, dar n-au avut destui bani, asa ca strang pentru la anul sau peste doi ani. Plaja e publica, chiar daca treci prin resort sa ajungi la ea, oricine are autorizatie, poate sa vanda aici. Ma mir ca intr-un asemenea paradis nu vin mai multi tarabagii. Dar imi dau seama ca turistii interesati de buticaria lor sunt, totusi, atat de putini. Majoritatea sunt clientii hotelului, merg la restaurantele din resort, iar din afara nu vin prea multi musterii. Ne spune sa venim la miezul noptii, cand acosteaza testoasele uriase. Pare un plan bun pe care, insa, nu-l vom duce, din neglijenta cel mai probabil, niciodata la capat.

El are o inteligenta diferita de cea a oamenilor pe care i-am cunoscut in Sri Lanka. E atent la detalii, un foarte bun observator. Stie totul sau cel putin lucrurile esentiale despre turistii care locuiesc in hotel. Ne arata o tipa superba; o remarcasem si noi mai devreme. Eu ma intrebam ce face singura intr-un resort de lux de la capatul lumii, in timp ce incercam sa ma trag mai la o parte, lasandu-i spatiu de manevra prietenului meu de calatorie. Tarabagiul ne-a iluminat intr-o clipa. Nu era singura, era cu iubitul ei cu care se certa de zile intregi; ieri stricasera toata atmosfera de pe plaja. Tarabagiul nu intelegea: de ce sa vii din Rusia (erau rusi amandoi) atata drum, pe o plaja atat de frumoasa, sa te certi si sa te simti rau? Vii sa te relaxezi, sa fii fericit; daca nu se intampla asta inseamna ca n-ai venit cu cine trebuie. Just.

El, tarabagiul, o fi fericit? Imi spune ca da, mai ales de la intamplarea cu taica-su care disparuse pe mare timp de 2 saptamani dar se intorsese acasa cand nu mai credea nimeni ca e in viata. El nu-si pierduse speranta, l-a cautat peste tot, pe toate plajele tocmai pana la Galle; chiar daca ai lui il priveau ca pe un nebun, el stia ca taica-su o sa vina inapoi. Asa s-a intamplat; valurile il aruncasera pe o insulita pustie de unde a fost recuperat de un vas pescaresc. Tarabagiul povestea despre asta ca si cum fusese ales, ca si cum Universul ii facuse un cadou de exceptie pentru care trebuia pe veci sa ramana recunoscator si bun. Mai ales bun.

 

 

Mi-a prezent-o pe fetita lui si-a incurajat-o sa vorbeasca cu mine. Rupe cateva cuvinte in engleza, de-abia acum incepe sa invete, la scoala. Imi spune cum sa zic in singaleza “par cret”, “par lung”, “par negru”. Din pacate nu mai tin minte traducerea, sunau toate amuzant. Zilnic, dimineata si seara, vine din sat si inoata in ocean. Tarabagiul imi spune ca asta e obligatoriu. Oceanul este viata lor, de acolo isi iau puterea si sanatatea. In vacante, fetita traieste practic pe plaja, cu ai ei. Doar seara merg cu totii acasa unde el gateste cina. Indemnata de mama ei, imi ofera banane pitice. Ii multumesc in singaleza: “istuti!” Dar nu apuc sa le termin ca vine cu un alt manunchi. Vreau sa i le platesc, dar nu-mi accepta banii; in schimb imi mai aduce un mango gata feliat.

Tarabagita, care nu stie engleza deloc, incearca sa participe la mica noastra sueta. A gasit un mod elegant si placut: o trimite pe copila cu tot soiul de bunatati si-mi zambeste mereu, senina, de dupa stivele de fructe. A fost candva frumoasa dar, desi e tanara, si-a pierdut feminitatea. Am remarcat asta la majoritatea femeilor din Sri Lanka. Fetitele sunt superbe, cum e si micuta cu codite impletite si rochie multicolora, apoi se intampla ceva… Probabil viata deloc usoara le aspreste trasaturile, le pregateste pentru o existenta in care barbatul si copiii (cam 2- 3) sunt pe primul loc. Ele dispar intr-o curte, intr-o gradina cu straturi, intr-un mic guest house ori dupa o taraba de fructe. Din cand in cand ies, iau autobuzul sau trenul pentru 5-6 ore, iar atunci vezi cat sunt de curate. Miros a sapun si a ierburi, poarta bluze albe cu broderii si dantele si-si strang parul in cozi groase, lucioase, pieptanate regulamentar. Au tot timpul cu ele mai multe pungi si sacose, nu se plimba de placere, e clar ca merg cu treburi. Iar dintr-una din pungi, daca le raspunzi la zambet cu zambet, vei primi negresit un mango, un roti, un corn.

Ne gandim c-ar fi timpul sa plecam, tarabagiii simpatici si darnici ne umplusera toata ziua. Cautasem liniste deplina pe Silent Beach, dar dadusem peste o convestatie de cateva ore bune. Culmea, nu m-a deranjat deloc, mi-a facut placere. Tarabagiii insista sa mai stam cateva minute, sa nu pierdem apusul, ar fi pacat. Ne uitam cu totii, in tacere, la cer. Un sfert de ora mai tarziu, amutita, le dau dreptate si primesc, cumva, un raspuns la intrebarea care ma framantase toata dupa amiaza: cum reusesc, din nimic, sa dea si altora, sa aiba si ei, sa economiseasca, sa-si faca si planuri?

silent beach apus sri lanka
Ramasita apusului pe Silent Beach imi reaminteste ca multe dintre cele mai valoroase si importante lucruri de pe lume sunt gratis.

Add Comment

Publicate recent

Biblioteca

People & Yoga

Amprenta digitala

Uneori timpul e prea scurt si emotia prea mare pentru ca o traire sa ajunga imediat text de blog. Ca sa n-o pierd, o agat de Facebook sau Instagram.