Nu ca as fi iesit nonstop, dar totusi… Cum sa impac o extrema – a fi complet functionala dimineata foarte devreme – cu restul extremelor din viata mea? Aproape ca n-am gasit solutie pentru aceasta problema neasteptata si-am pus-o deoparte, in speranta ca se va rezolva de la sine. Insa odata dezvoltata obsesia ciudata de a nu lipsi nici macar o zi de la programul de yoga, am fost obligata sa admit ca ea exista si ca trebuie, cumva, in mod amiabil, solutionata.
La inceput am crezut ca-mi va fi foarte greu si m-am pregatit pentru o suferinta caineasca. Sa scurtez intalnirile cu prietenii, sa nu mai fumez seara pana tarziu, sa nu mai adorm cu laptopul deschis pe vreun serial de care nu ma puteam rupe, sa ma odihnesc – ceea ce nu-i totuna cu a dormi pur si simplu. Si sa mai investesc si un timp considerabil pentru a ma gandi la emotiile, senzatiile si starile pe care le experimentez zilnic, pe salteaua de yoga. In privinta asta mi-am luat o precautie in plus: am ajuns la concluzia ca mai bine le scriu, ca sa fiu sigura ca ma si gandesc la ele.
Prima zi de yoga e inceptul sfarsitului
In realitate, odata ce te-ai hotarat ca vrei sa practici, deci ai facut o alegere, totul curge mult mai simplu in viata ta. Prima zi de yoga a fost, ce-i drept, inceputul unei perioade tulburi. Dar in niciun caz nu se pune problema ca nu vei mai iesi in locurile tale preferate. Sau ca n-o sa mai participi la serile de fete (sau de baieti, dupa caz), la traditionalele intalniri de apartament cu gasca, la partidele de Catan, la party-urile de care ai chef din cand in cand. Singura diferenta este ca o vei face selectiv. Si, culmea, nici macar n-o sa ai vreun regret sau vreo frustrare, ci o stare de bine si-o energie remarcabile.
Mi-a luat vreo 3 saptamani pana sa intru in ritm. Deci povestea cu cele 21 de zile necesare creierului sa inregistreze, sa-si asume si sa practice o schimbare se dovedeste destul de valabila. Pentru sceptici, ce sa zic, am doar cuvinte de admiratie pentru ca sunt una dintre ei – si nu una oricare, ci una practicanta. Atata am ras zeflemitor de treaba asta cu cele 21 de zile ( sau cel putin le-am zambit cu indulgenta superioara celor care o aduceau in discutie) incat nici macar nu m-am gandit sa o testez cu ocazia noii mele preocupari.
Marele avantaj e ca vei scapa de oboseala cronica pe care nici nu mai stiai pe seama cui s-o pui: a asteniei, a vreunei probleme ascunse de sanatate, a stresului. Sau, Doamne fereste, ai imbatranit si de-acum asta e? Nu te-ai gandit deloc ca ea ar putea veni dintr-un stil de viata complet dezorganizat, care nu te satisfice decat pe moment si care, in realitate, iti creeaza un imens disconfort. Apoi, te vei bucura cu adevarat de intalniri, de oamenii pe care ii ai in viata ta (fiindca se vor cerne si vei ajunge sa dai mai mult timp doar celor cu adevarat importanti). De serile in care ai chef sa dansezi si selectezi cu grija locurile unde o faci, nu mai iesi la intamplare, oricand, doar ca sa iesi din casa.
Hotararea de a face yoga rezolva de una singura problema unor alegeri pe care nu ti-ai dat seama ca ar trebui sa le faci sau pe care le-ai amanat. La inceput te ia cu panica si pareri de rau, pe mine m-a lovit destul de tare. Si mi-am dat seama ca daca nu stau drept, si-ajung sa judec stramb din capul locului, s-ar putea sa-mi vina sa renunt de bine ce m-am apucat. Insa, daca acorzi putina rabdare, lucrurile se asaza de la sine. Pentru ca, de fapt, nu simti ca renunti la nimic. Nimic nu-ti lipseste, nu duci dorul nimanui, mai pe scurt, nu pierzi nimic. Doar adaugi in progrmaul tau zilnic lucruri care iti plac, care iti dau energie. De-a lungul procesului, o sa ai zi momente ciudate. O sa primesti mistouri peste mistouri, mai in gluma, mai in serios, de la oamenii din jur. Dar n-ai grija, cei care te iubesc si te vor in viata lor n-or sa dispara. Dimpotriva: vor fi tot mai aproape. Tu o sa-i aduci.