Nu auzeam nimic, doar vedeam cum corpurile se leagana usor in fata, in spate, la stanga si la dreapta, apoi se opresc din miscare si stau drepte. Fara sa faca nimic. Cat de greu poate fi asta? In scurt timp m-am plictisit de moarte (n-as fi fost eu daca s-ar fi intamplat atlfel) si-am plecat in treaba mea, adica la bazin, sa ma razboiesc cu cele 40 de ture zilnice.
Parea cam joaca de copii ce vazusem la yoga si eram ferm convinsa ca trebuie sa fie vreo clasa fara importanta, de incepatori, sau cam asa ceva.
Nu stiam insa doua lucruri esentiale. Ca asistasem doar la partea de incalzire si ca a sta drept la yoga nu are nimic de-a face cu a sta drept in general. Nu ca e o pozitie speciala pe care o exerseaza doar cei alesi, ci pentru ca in realitate, cand credem ca stam drept, majoritatea ne aflam cu coloana undeva pe linia dintre stramb si foarte stramb. Am constatat ulterior, cand am testat pe propriul corp primele posturi de yoga, ca ma calificam magna cum laude la categoria dezastru generalizat, lombar si cervical.
3 posturi de yoga aparent simple
Vreo 2 saptamani mai tarziu, cand am binevoit a intra la prima ora de yoga, cea mai simpla postura, adica perfect drept in picioare, mi-a atacat puternic moralul. In primul rand pentru ca abia dupa ce m-a corectat instructorul de vreo 2 ori am realizat ca nu statusem niciodata dreapta in viata mea. Ca, mai rau, habar nu aveam ce sa fac ca sa stau dreapta. Cum e cu umerii, cum e cu gatul; nu… nici pomeneala sa fi avut vreo idee.
In al doilea rand, pentru ca am reusit sa raman complet nemiscata circa… 3 secunde. Dupa care am avut senzatia c-o sa cad si certitudinea ca deja ma balansam necontrolat. Am tras concluzia – filosofica, de altfel – ca nimic nu e ceea ce pare si ca lucrurile simple sunt, cu adevarat, cele mai complicate.
In timp ce-mi deplangeam soarta si-mi reprosam in gand ca nu mi-am ascultat parintii pe vremea cand ma tot bateau la cap sa-mi indrept cocoasa, a aparut o variatiune in program. Am fost poftita sa stau jos (in fund cum ar veni), cu picioarele intinse, usor departate si, desigur… spatele drept. Ce bine! Am respirat usurata ca scapasem de amenintarea de-a ma pravali din picioare in fata intregii adunari si-am luat loc, bucuroasa, pe saltea. Dar, stupoare! Nici asta n-a iesit fara o oarecare curbura lombara, cam dureroasa si in orice caz, extrem de neatragatoare. Stiu sigur cum arata pentru ca pe vremea aia inca mai trageam cu ochiul la oglinda. Ca orice pacoste de pe lumea asta, curbura n-a venit singura. S-a asezat pe saltea insotita de senzatia vie si incontrolabila c-o sa cad iar. Pe spate, de data asta.
Dar lovitura cea mai grea a sosit vreo 20 de minute mai tarziu cand am aflat dezamagita cum se face corect yoga mudra, asana la care tot novicele exceleaza, in capul lui, desigur. Mai ales ca nu trebuie decat sa stai ghemuit, cu fundul pe calcaie si fruntea in saltea si sa te relaxezi dupa ce ai tras de tine in toate directiile.
Daca inca mai ai moralul cu tine, si sper ca da, respira usurat. Nu e o regula ca n-o sa-ti iasa din prima sau macar din a doua cele mai simple 3 posturi de yoga. Mie nu mi-au iesit cateva luni la rand, dar am reusit sa trec peste asta si peste umilinta pe care o simteam de fiecare data cand ma uitam (des, foarte des) la colegii de clasa si vedeam ca ei n-au problemele mele. Ideea e ca, daca nu-ti iese, dupa ce te linistesti un pic, n-ai incotro si o s-o iei de la capat cu acelasi dezechilibru si fix aceleasi senzatii neplacute in spate. Dar macar fara idei preconcepute de data asta, pentru ca iti dai seama ca tocmai te-ai apucat de ceva mult mai solicitant, atat fizic dar si mental, decat te lasa sa crezi tutorialele de pe You Tube. Tot ce trebuie sa retii e ca imposibilul e posibil.
