Care e cel mai bun instructor de yoga si cum dai de el

Cel mai bun instructor de yoga e cel care te face sa revii la ora lui. Sau a altuia. Important e sa te convinga de faptul ca practica merita si ca tu poti. Desi nu pare.

Vreo 6 ani la rand mi-am dorit sa incep sa fac yoga; am si cautat cel mai bun instructor din oras, din tara, din lume, daca se poate. Am inceput prin a studia fenomenul, de teama ca e doar un trend supraevaluat, sustinut pe atunci din rasputeri de Madonna, Sting si alte vedete pe care nu prea le luam eu in seama. Mi-a luat vreo 2 ani sa ma conving ca nu e.

Dar, din pacate, intre timp m-am autodezamagit. Ce vedeam in cele mai recomandate tutoriale de pe You Tube nu era in favoarea mea. N-am avut niciodata atata mobilitate cat sa indraznesc sa merg macar la o ora demonstrativa. Si rabdare sa mi-o cultiv, nici atat.
Dar, ca un prim pas din programul personal “doboram o frica pe an” (s-a dovedit ca nu e chiar asa simplu una pe an, deci inca lucrez la vanilie, ski si despartiri de toate soiurile dar am doborat nuca de cocos anul trecut, in Sri Lanka) m-am inscris la balet. Atat in incercarea de a-mi dezmorti oasele, cat mai ales pentru a-mi implini un vis din copilarie. Am reusit, am ajuns si pe poante, si pe scena, si am lucrat putin si la flexibilitate.
Au trecut in total 6 ani si am decis, timid, ca e vremea sa ma ocup, pe bune de data asta, de frica de yoga. De frica ca n-o sa-mi iasa perfect, mai bine zis.

 

 

Asa ca am inceput din nou sa caut, desigur, cel mai bun instructor de yoga. L-am gasit, dar cum era de asteptat, ceva nu s-a pupat nici acum: orarul, distantele, vacantele. Au mai trecut 4 luni in care tot n-am facut ceva concret.
Cum se intampla de obicei, am intrat la prima ora de yoga total altfel de cum mi-am propus. Intr-un club recunoscut mai degraba pentru clasele de fitness, intr-o dimineata cand mi s-a parut prea frig sa merg la bazin, la un instructor de yoga despre care nu stiam nimic. Nici cum il cheama. N-am facut mare lucru, nici nu puteam sa inregistrez informatiile, daramite sa le pun in practica. Insa cumva, m-a prins si mi-a spulberat toate proiectiile isterice despre practica. Calmul, atentia la detalii, incurajarile discrete si explicatiile aparent neinsemnate dar in fond esentiale pe care mi le-a dat instructorul, m-au convins sa mai dau o sansa si orei de yoga de a doua zi.

Dar in anul in care am inceput, in saptamanile cand nu lipseam nicio zi, ajungeam sa merg la vreo 4 instructori. Pe unii i-am urmarit si la alte cluburi ale aceleasi academii. Unii imi plac mai mult, altii mai putin. Culmea e ca “neplacutii” au orele cele mai folositoare pentru mine, ca incepator. Ei m-au invatat cum sa stau cu spatele drept pentru prima oara in viata (stiu, pare banal, dar incercati pentru 1 minut si vorbim dupa aia!). Cum sa-mi folosesc palmele si talpile corect ca sa nu ma ranesc. Cum sa-mi pozitionez degetele de la picioare (da, un centimetru conteaza enorm!), cum sa respir si cum sa ma concentrez.

Am inteles, de-a lungul primelor 2-3 luni, ca cel mai bun instructor de yoga e cel care ti se potriveste. Care te ajuta ora de ora, chiar daca ti-a mai aratat de 10 ori acelasi lucru, care iti reaminteste calm ca nu esti nici la atletism, nici la gimnastica, nici la concursul cine face mai bine. Poate nu e neaparat un guru. Dar poate inca nici n-ai nevoie de unul. Poate, daca nu m-as fi incurcat aiurea in amanunte, as fi gasit cel mai bun instructor de yoga pentru mine cu ani in urma. Esential e ca instructorul sa te duca putin dincolo de tehnica, sa te intoarca putin spre tine si spre ceea ce gandesti si ce simti. Ca sa nu traiesti cumva cu ideea gresita ca te antrenezi pentru Olimpiada.