Ce astepti, ce primesti si ce dai inapoi la yoga

C
Ca marea majoritate, probabil, si eu am avut impresia ca odata ce incep sa fac yoga, o intreaga pleiada de lucruri noi si musai bune mi se va pune pe tava de la primele ore. Dar ce astepti nu-i totuna cu ce primesti si depinde foarte mult de … (surpriza!) ce dai inapoi.

Oricine se informeaza despre yoga – mai ales de pe Internet – afla numai lucruri incantatoare. Desi pe alocuri invaluite in clar obscurul unei culturi destul de bizare cat sa fie si destul de greu de digerat, informatiile despre practica promit multe. Fizic, vei ajunge in raiul oamenilor sanatosi si fibrosi pana la adanci batranete. Pe mine asta m-a convins, sincer!!! Psihic o sa fii practic o alta persoana, mai calma, mai constienta, mai atenta la viata ta, pe care vei ajunge sa o stapanesti in ciuda faptului ca nu vei incerca nicio secunda sa o controlezi. Orice o insemna asta… Iar senzorial, o sa atingi un rafinament aparte, greu de explicat in cuvinte si parca si mai greu de crezut.

Zenul te momeste din fiecare tutorial de pe You Tube, din citatele share-uite pe Facebook, de pe bloguri si din poze de Instagram. L-ai vrea in viata ta, da parca in conditiile astea nu poti sa-l iei in serios.

Yoga la minut

In mod firesc, intri in clasa la prima ora coplesit de insemnatatea momentului. Doar urmeaza sa-ti schimbi complet viata si te roade o curiozitate nespusa pentru felul in care o sa se intample tot acest proces. Arzi deja de nerabdare sa treaca ora care nici n-a inceput ca sa te poti desfata cu imaginea Eu-lui tau vechi si plicticos infrant pe saltea, in timp ce tu-ti inviti la sauna Eul nou nout, invaluit tot in lumina. Surpriza va fi intr-adevar mare si n-ai grija, nu se va lasa asteptata. Pentru ca, ei bine, n-o sa ai parte de absolut nimic din ceea ce ai citit ca ti se va intampla.

 

 

Daca te simti furat, esti pierdut pentru cauza. Deci mai bine sa nu te gandesti la asta. Mai de ajutor ar fi sa treci in revista asteptarile cu care ai intrat pe usa si sa-ti pui o intrebare de bun simt (pe care eu nu mi-am pus-o): Ce-ai facut tu atat de bun in cele 5 minute de cand ti-ai asezat salteaua si pana a inceput ora ca sa meriti toata energia, inteleptirea si sensibilitatea la care ai pretentii?

Daca raspunsul este pe undeva pe-aici: Mi-am potrivit tricoul in oglinda, mi-am aranjat parul, am studiat colegii de clasa, am lenevit pe saltea, m-am uitat pe geam, atunci nu trebuie sa te mire ca pleci cum ai venit, plus o febra musculara sora cu intepenirea. Daca nu e niciuna dintre aceste variante, nu te chinui sa gasesti un raspuns mai bun; nu exista. Orice ai face – si poti sa stai si-n cap si-n unghie (vorba unei prietene) din prima – nu justifica pretentiile si asteptarile. Tot cum ai venit o sa pleci. Plus febra, ea sigur o sa vina cu tine.

In ciuda faptelor concrete – anume ca n-ai simtit nimic cu exceptia unor dureri nasoale prin tot corpul, cu precadere prin locuri despre care n-ai stiut nimic niciodata – n-ai fost nici mintit, nici furat.
Cu timpul, daca nu renunti din prima, vei observa mici schimbari. O sa inceapa cu cele fizice, pentru ca in cateva luni vei putea sa te-nchizi la sireturi fara sa risti o criza de sciatica. Ti se vor contura muschii pe sub ticouri si cu ocazia asta vor disparea si bucatile alea in surplus care tremurau pe sub maneci. In alte detalii mai fine n-o sa intram, ca avem totusi demnitate, dar vei constata ca n-o sa mai simti nevoia de-a ucide administratorul de fiecare data cand se strica liftul si trebuie sa urci pe scari pana la 8. Ba chiar va veni si ziua in care, tragand obisnuita ocheada in vitrina in care de obicei iti indepti cocoasa, o sa vezi cu ochii tai ca blestemul Notre Dame-ului s-a risipit.

In plan secund si imperceptibil aproape, mintea ta va incepe sa sara din cand in cand de pe sina. Rar, foarte rar, dar convingator. Nu te speria, e ceva bun. Daca te-auzi spunand Da! la lucruri despre care nici nu voiai sa stii ca exista doar fiindca ti se parea ca n-ai cum sa le-atingi, nu inseamna ca vei primi cadou de ziua ta o camasa de forta. Doar ai iesit putin din povestea cu vulpea si strugurii acri pe care deseori o mascai sub aroganta defensiva a unui “stiu eu mai bine ce-mi trebuie”. Si daca n-o sa mai vrei ca totul sa se intample imediat, acum, in secunda asta, nu inseamna ca ti-ai pierdut pesonalitatea. Mai degraba e posibil sa fi facut cunostinta cu o stare de gratie. Se numeste rabdare.

 

 

Nu in ultimul rand, o sa deprinzi puterea de a te detasa incet incet de valatugul de ganduri care te bantuie nonstop – nici nu ai de ales, daca n-o faci, nu te poti concentra, deci nici vorba de yoga.
Dar asta e o performanta deja. Pentru a ajunge acolo nu vorbim de cateva ore, ci de cateva zeci de ore ca sa simti putin ca se poate si de sute de ore ca sa practici cu adevarat. Eu inca n-am ajuns acolo desi probabil ca ma apropii de mie. In tot acest timp, desigur, nu stai degeaba si astepti sa dea zenul peste tine. Nici nu te agiti ca nebunul cautandu-l din ochi peste tot prin clasa, in special cam pe unde e agatat ceasul. E undeva in interiorul tau si tot ce faci la yoga e sa inveti cum sa-l accesezi din cand in cand.

Cu alte cuvinte, ai niste cupluri de probleme de rezolvat: mai intai doare (ca dracu) si apoi ce faci cu durerea? Nu poti mai nimic, cum suporti banuiala si mai ales certitudinea? Colegii iti cam dau clasa, cum rezisti umilintei? Si cuplurile pot continua la nesfarsit, dar nu conteaza pentru ca raspunsul la toate este acelasi: concentrarea. Pe moment si pe rand, la orice semn de intrebare, fix in secunda cand il apuca sa scoata coltii. In timpul asta, corpul iti transpira si-ti tremura in asane care te claca pe nervi si pe demnitate. Pentru ca, pana la urma, cam asta am inteles eu ca e zenul: un mod ceva mai calm de a privi lucrurile care oricum ma scot din sarite.

Add Comment

Leave a Reply to Anonymous Cancel reply

Publicate recent

Biblioteca

People & Yoga

Amprenta digitala

Uneori timpul e prea scurt si emotia prea mare pentru ca o traire sa ajunga imediat text de blog. Ca sa n-o pierd, o agat de Facebook sau Instagram.