Desigur, asta daca vrei sa le lasi la intrare. Eu am decis sa ma lepad de cat mai multe – nu m-am indurat de cafea si tigari si nici nu cred ca ar fi functionat fara. Sunt sigura ca daca vrei sa schimbi totul de-odata, pleci demoralizat in 3 zile, convins ca Universul te-a abandonat definitiv. Daca triezi, ai o sansa s-o duci pana la capat. Zic s-o duci pentru ca nu e chiar ca si cum ai fi intr-o vacanta exotica. Nici pe departe. Sigur, decorul ajuta la impresia artistica, dar tehnic, urmeaza sa NU faci nimic din ceea ce ai face in mod normal intr-un concediu in tarile calde.
Asta pentru ca genul de tabara de yoga despre care vorbesc nu are prea multe de oferit in afara de pace, mancare vegana ce-i drept delicioasa, ore de yoga, de meditatie, oameni noi – unii interesanti – si terapii. N-are piscina, nici camere de lux, n-are plaja, cocktailuri, nu exista bai cu orhidee plutitoare, intr-un cuvant nu esti la spa. Mai are multa natura, in general plina de lighioane, si multa dragoste, de la toata lumea care imparte bula cu tine. Insa cam atat. Nu esti la resort.
Tabara de yoga e mai degraba ca un bootcamp
Unul pentru corp, minte si suflet: astea trei sunt tot timpul impreuna si le doare peste tot. O ia in prima saptamana cu corpul, prin a doua incepe sa te doara mintea si cam la a treia cedeaza sufletul. In a patra saptamana ustura toate de-odata; daca treci de asta exista sansa sa afli, cam in a cincea, ca fericirea e posibila. Mai mult decat atat, ca e posibila din nimic. Si ca e ceva mult peste senzatia aia de exuberanta care dureaza cateva clipe, pe care o simti din cand in cand si acasa si ai numit-o fericire ca asta ti-ai inchipuit ca trebuie sa fie. Iti dai seama ca nu-i nimic gresit nici cu ea, nici cu tine. De unde aveai sa stii ca exista si altceva peste asta, peste ce-ai crezut dintotdeauna ca e topul? Din povesti e greu sa-ntelegi, trebuie sa simti.
Intre timp ai uitat c-ai strambat din nas la baile comune, ca te-a indispus profund sa stai la coada ca sa-ti speli singur farfuria si furculita dupa fiecare masa. Ca ti s-a facut parul maciuca in fiecare dimineata fix la ora 6.00, cand batea gongul la usa ta. C-ai scuipat in san de 100 de ori pe minut de groaza vietatilor tropicale oracaind de peste tot, chiar si de sub pat cateodata. Ca nu ti-au ajuns injuraturile din limba materna sa afurisesti toti tantarii care ti-au iesit in cale. Desi n-au trecut nici 5 saptamani, toate astea par dintr-o alta viata, le-a inghitit rutina, au disparut; iar tu esti, in sfarsit, liber. Intr-o oarecare masura. Oricum, mai liber decat cand ai venit.
Intr-o tabara de yoga si meditatie nu ai prea multe optiuni. Zilnic e acelasi program: te trezesti pe intuneric, meditezi, faci yoga, mergi la micul dejun, meditezi (dupa ce ai facut toate astea e abia 9.45). Mergi in vecini sa bei o cafea, meditezi, mergi la pranz (in sfarsit s-a facut 13.00). Din cand in cand mergi la piata o ora sau la plaja, te plimbi prin sat, faci, eventual, un masaj ca sa mai ametesti febra musculara, meditezi, faci yoga, mergi la cina (e 18.00). Meditezi, bei un ceai si ziua s-a terminat (de pe la 21.00 incepe programul de liniste). La 22 cel tarziu doarme si patul sub tine.
Intr-un cuvant, variatiunile sunt infime daca le privesti din afara, dar in tabara de yoga sunt eveniment: o prajitura raw cu ocazia unei aniversari, o dimineata cu paine nu doar eternul porridge, un film plus – aleluia, popcorn! (o data pe saptamana), o scurta discutie pe whatsapp cu cineva drag de acasa, o miniexcursie in orasul vecin (te intorci rapid ca deja te-ai dezobisnuit de forfoteala, te oboseste ingrozitor, practic intr-o ora esti epuizat).
Dar cel mai important e ca, oricat de putin ai avea din orice, vrei sa dai si altora. Si nu vrei sa dai pentru ca stii ca asa se face sau ca asa e bine, doar vrei sa dai. Ti se pare ca ai enorm de mult, ca poti sa imparti fara teama ca se va termina vreodata. Fara frica orei, zilei sau lunii viitoare. Si cu cat dai mai mult din orice: un capat de ata, un dolar, un cuvant, o bucata din micul tau dejun unui intarziat, un pic din infimul tau timp liber cuiva care are nevoie de el, jumatate din nuca de cocos – cu atat ai mai mult. Incet si sigur, ceva se schimba in mintea ta, nu stii ce si nici nu e musai sa afli. Tot ce conteaza e ca nu mai bati pasul pe loc, simti ca poti sa mergi mai departe zambind. Si chiar poti.
Constati asta in ziua in care iesi din balon cu rucsacul in spate si te urci in autobuzul de aeroport, lasand in urma (poate pentru totdeauna) tot ce-ai asociat cu fericirea in ultimile 5 saptamani: noii prieteni, orele preferate, linistea, plimbarile cu bicileta, caldura in miezul iernii, siguranta balonului. Nu esti nici trist, nici nostalgic cum stii c-ar fi normal atunci cand se termina ceva bun, esti senin. Ai putea spune ca esti fericit desi, spre uimirea ta, n-ai niciun motiv. Ba dimpotriva.
